M-am împiedicat, m-am ridicat. Cu o piatră-n mână. Habar n-am cum am ajuns aici…Când? Acum!!!
Cred că vă mai aduceţi aminte de jocul Şotron, nu?
Şotronul era acel joc cu pietricica. Copilul arunca pietricica într-o căsuţă, atunci când îi venea rândul, iar pentru fiecare căsuţă numerotată trebuia să parcurgă într-un picior (fără a călca linia) cele 8 cifre, respectiv căsuţe, dus-întors. La orice greşeală, îi ceda rândul altui jucător. Cam aşa era copilăria noastră.
Recunoaşteţi acel sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut.
Da nostalgia, eu mi-am adus aminte de un joc drag mie. Un joc pe care îl impărţeam cu fratele meu.
Este vorba de o placă de lemn în care erau date nişte găuri şi montate nişte pioneze pe post de jucători, iar pe margine nişte cuişoare care aveau rolul de a ţine o bandă textilă care delimita “terenul de fotbal”. Eh, la noi banda care delimita “terenul de fotbal” era elasticul. Ţin minte că ne jucam cu linguriţele de la îngheţată. 
)
Voi l-aţi avut?
